Asociația Culturală ”Cavalerii Cetății Roșii” din Sibiu are intenția de a promova cunoașterea istoriei cât mai autentice, prin punerea în scenă a unor reconstituiri istorice din secolele XII-XIII, perioada cavalerilor cruciați, a celor ospitalieri și teutoni a căror amprentă o regăsim în spațiul transilvan. Pasionați de istoria de început a Sibiului, asociația propune o cunoaștere istorică diferită, prin o serie de activități de educație non formală și experiențe unice.
luni, 16 noiembrie 2009
CCR strikes again the scene
Dupa cum stiti, ne-am angajat in lupta pentru Constantin Botezatu. Pentru cei care nu-l cunosc, Constantin, sau cum il striga prietenii, Coco, are foarte mare nevoie de ajutorul nostru. El a fost diagnosticat cu o grava forma de cancer la varsta de doar 23 de ani. Pentru ca el sa isi poata reveni, este nevoie de o operatie in Turcia, care costa aproximativ 50.000 Euro. Pentru moment, el se afla in Bucuresti, unde face tratament cu citostatice.
Astfel, ne-am angajat sa ii ajutam pe cei care lupta pentru cauza lui si am incercat sa strangem niste fonduri. Am avut succes dar, evident, banii stransi de noi, nu ii sunt de ajuns pentru a putea sa efectueze operatia. Prin urmare, trupa de arta medievala "Cavalerii Cetatii Rosii" din Sibiu, impreuna cu "Ora de Foc", "Trafic Blues Band" si Tudor Barbu, au marea onoare sa va invite la un spectacol de strangere de fonduri pentru Coco.
Intrarea este libera, dar "setea" de a face bine speram sa va copleseasca. Va asteptam cu mic cu mare.
Spectacolul va avea loc vineri, 20 Noiembrie, orele 19 00 in incinta teatrului Gong din Sibiu. Intrarea libera.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu